Ziua 1: Timisoara-Brugge via Bruxelles

In sfarsit, dupa o perioada lunga de asteptare, a venit momentul plecarii.

IMG_20181028_125417

Dupa cum spuneam si in descriere, urmatorul an o sa il petrec in Belgia, unde o sa lucrez ca si inginer software pentru o firma din domeniul automotive. A fost o decizie grea, dar am ales sa fac pasul acesta din curiozitate dar si din dorinta de a-mi demonstra ca pot sa fiu acceptat si sa ma descurc cu brio intr-o firma din afara tarii. De asemenea trebuie sa recunosc ca si partea financiara a fost o motivatie in plus.

Procesul de selectie a constat in 4 etape:

  • discutie non-tehnica cu recruter;
  • discutie non-tehnica cu HR-ul firmei;
  • test online;
  • interviu tehnic, interviu pe care initial trebuia sa il am in locatia firmei dar pana la urma s-a desfasurat pe Skype.

Urmatoarea dilema pe care am avut-o a fost in privinta transportului. Oscilam intre a merge cu masina si zborul cu avionul. Ambele aveau avantaje si dezavantaje: daca alegeam masina puteam sa iau mai multe bagaje dar erau aproape 18h de condus iar cu avionul ajungeam in 2h30 dar eram limitat la bagaje. In cele din urma am ales ultima varianta ce s-a dovedit pe parcurs a fi cea mai buna alegere.

Biletul de avion l-am luat cu 3 saptamani inainte si a costat  in total 586 lei pentru zborul Wizzair Timisoara-Brussels Charleroi, din care 139 lei reprezinta taxa pentru contul de Wizz Discount Club, pe care va sfatuiesc sa il achizitionati daca zburati cu aceasta companie deoarece preturile biletelor vor fi mai mici iar contul este valabil un an. In acest pret am avut inclus un bagaj de cala de 32 kg, un bagaj de mana si priority boarding.

IMG_20181028_152745

Zborul a fost unul placut, cu mici turbulente, resimtite mai mult de catre un calator din fata mea, care la fiecare gol de aer invoca divinitatea mai ceva ca suporterii lui Dinamo la penalty-urile cu Csikszereda, intreband mereu stewardesa: „Haoleu doamna, da e normal!? ”

Cu o intarziere de 40 min am ajuns intr-un final pe aeroportul Charleroi. Am luat autobuzul pana in Bruxelles, la gara centrala (Gare du Midi). Biletul  l-am achizionat online de aici:  https://www.brussels-city-shuttle.com si a costat 5 euro  pentru o singura calatorie.

Prima mea zi din Belgia urma sa se incheie in Bruxelles, unde am gasit o camera de hotel foarte aproape de gara, Hotel de France, rezervarea fiind facuta prin  www.booking.com. Pretul a fost de 49 euro pentru o camera single, pentru o noapte. Mi-am dorit foarte mult ca hotelul sa fie cat mai aproape de gara, deoarece monstruozitatea de troler de 25 kg nu mi-ar fi permis sa merg foarte mult.

Ajuns in camera de hotel, ultima activitate dupa o zi lunga a fost un binemeritat menu burger de 12 euro, de la Bernies Gourmet Burger, comandat prin www.takeaway.com, o aplicatie pe care o foloseam si in Timisoara. Burger-ul avea sa ma coste mult mai mult, dar asta veti vedea in urmatoarea postare din blog 🙂 . De maine Brugge!

received_1441683929304517

Reclame

2 gânduri despre „Ziua 1: Timisoara-Brugge via Bruxelles

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.